0
Posted 22.03.2011 by crazypc.ro in Evenimente
 
 

Crazypc la CeBIT 2011: OCZ


 

Standul OCZ a fost cucerit anul acesta de catre SSD-uri, si in mod sigur acelasi lucru se va intampla si la anul; pentru cei mai putin in tema, OCZ a decis de curand sa isi canalizeze eforturile exclusiv catre producerea de SSD-uri.

 

Demonstratiile tehnologice ale varfurilor pe interfata pci-express s-au dorit atractia principala, cu peste 1 GB/secunda rate de transfer.

 

OCZ Z-Drive R3 RM84-ul din sistemul demo de mai sus era doar fratiorul mai mic al potentului OCZ Z-Drive R3 RM88, care aproape dubleaza performanta acestuia, cu 1,8/1,6 GB/s citire/scriere. Este insa interesant faptul ca, desi sunt noi, aceste produse implementeaza fosta generatie de controller-e Sandforce (cate patru SF-1565 modelul R3 RM84, si opt pentru R3 RM88).

Aceste produse super-high-end, ale caror preturi vor fi de la 10.000 de dolari in sus (pentru R3 Z88 – capacitati de 600/1200/2400 GB MLC), au fost de asemenea expuse langa noile produse adresate si poporului muncitor, Vertex 3 (Pro), bazate pe noile versiuni de controller Sandforce.

Si daca am ajuns la un subiect de interes general, nu am putut sa nu intreb gazda noastra extrem de amabila ce se va intampla cu fosta generatie Sandforce, mai ales dupa fiasco-ul trecerii pe 25 de nm. Raspunsul a fost unul care pe moment m-a uimit: se asteapta ca acestea sa ajunga in faza EOL (termen scurt, si nu mediu), si vor fi inlocuite cu produse Sandforce din noua generatie, in ACELASI segment de preturi.

Mirarea mea de moment nu isi avea rostul, avand in vedere diferitele variante ale noului controller Sandforce, precum SF-2181, care, fiind limitat la a folosi interfata SATA 3 Gb/s (spre comparatie, varianta SF-2282, folosita in Vertex 3, se lafaie cu SATA 6 Gb/s) poate oricand sa fie implementat intr-o solutie de buget de tip Agility, si care sa concureze in aceeasi gama de preturi cu inca nelansatele Intel 320 (270/170 MB/s citire/scriere).

De altfel, cel mai slab controller din noua gama, SF-2141, pare a nu fi destinat exclusiv unor dispozitive de tip mSATA, precum Deneva 2 (capacitati de 32/64/128 GB), care astfel sa concureze solutiile mobile Intel 310 (fata de care SF-2141 reprezinta un imens pas inainte, mai ales la capitolul scriere, fie ea secventiala sau aleatorie), ci va fi implementat si in solutii 3.5”. Tot mai jos aveti imortalizate si noile modele enterprise Helios, pe interfata SAS 6 Gb/s, care in mod sigur (desi nu este specificat) au la baza variantele SF-2582/SF-2682.

Totusi, ok, Sandforce in sus, Sandforce in jos, dar unde e Indilinx? …m-am ratoit la primitorii reprezentanti OCZ… 😀

Diplomaticul raspuns (care nu merita mentionat) nu anunta furtuna care a urmat: la cateva zile dupa incheierea CeBIT, OCZ cumpara Indilinx cu 32 de milioane $.

Avand in vedere stransa relatie cu Sandforce (care ii asigura datorita volumului ridicat de vanzari catre OCZ versiuni de firmware preferential), o data cu aceasta achizitie putem spune ca OCZ va avea o noua colaborare extrem de apropiata cu Indilinx; acestea coroborate conduc la o singura concluzie: OCZ doreste sa ramana si in anii urmatori cel mai important jucator pe piata SSD-urilor.


crazypc.ro